îmi vărs frustrările.

ştiu că am spus că nu mai am timp de scris, că am lucruri mai bune de făcut, dar acum simt nevoia să-mi urlu frustrările pe undeva, şi cum n-am unde, o s-o fac aici.
bun. învăţământul din românia. cretin. să detaliez.
aici, în minunata ţară, dacă atunci când primeşti o notă proastă, din diverse motive, niciodată logice, nu te uiţi trist, cu părere de rău şi cu obrajii înroşiti de ruşine în pământ, eşti un nesimţit. dacă atunci când nu ştii răspunsul la o întrebare ce ţi-o adresează profesorul, îndrăzneşti să spui “nu ştiu”, în loc să priveşti tălâmb spre dumnealui, speriat, eşti iar, ghici ce? un nesimţit. dacă treci pe lângă stimaţii profesori pe coridor şi nu-i saluţi, eşti un nenorocit. dar nu se gândesc niciodată că dacă ar raspunde la salut, poate elevii ar continua să plece capul măcar. dacă ai întârziat 5 minute la oră, la 8 dimineaţa, când traficul este înfiorător, autobuzele numai după program nu merg, eşti dat afară, chiar dacă este o materie importantă, la care trebuie şi îţi doreşti să fii prezent. dar profesorii au tot dreptul să stea la şuete in cancelarie şi să apară după 10 minute după ce a sunat clopoţelul. pe ei nu-i dă nimeni afară. dacă se întâmplă să uiţi să-ţi pui telefonul pe silent, şi te sună careva, ţi se confiscă. dar profesorii nu se jenează să se converseze la telefon în timpul orelor, doar de ei nu se ia nimeni. dacă nu le convine atitudinea ta, cel mai simplu, îţi trântesc o absenţă. o absenţă azi, una mâine, şi se adună. băăăi, ascultă-mă dacă vrei să mă pedepseşti! nu ştiu, dă-mi 2, da’ nu mai umple catalogul de absenţe!
pentru majoritatea profesorilor, elevul perfect este ori elevul permanent trist, care stă ca mobila în clasă, nu scoate un sunet, atunci când este ascultat bâjbâie două cuvinte, sau tace dacă habar n-are sau elevul care-l pupă în fund. dacă ştii să zâmbeşti frumos, cu toţi dinţii, la orice rahat de glumă/ironie pe care o face profesorul, dacă atunci când îl vezi pe coridor te opreşti la o mică şi inutilă conversaţie (“ce mai faceţi, dom’ profesor? bine? ah, şi eu! ne vedem marţi la oră! da, da, le zic să vină!”), dacă aduci mărţişor în pliculeţ de 1 martie, şi o zambilă ofilită de 8 martie, eşti minunat! eşti dat exemplu, eşti copil bun.
de ce nu înţelege nimeni că nu putem fi roboţi? că ne pierdem atenţia câteodată? că simţim nevoia să mai şi zâmbim/râdem la o glumă ce-o auzim prin clasă? de ce? de ce n-avem voie să ne comportăm firesc? DE CE? de ce trebuie să avem cartea sub caiet, la marginea băncii, şi penarul peste, care să conţină pixuri albastre, roşii şi negre, gume competente (:>) şi două creioane?
sunt foarte revoltată pe sistemul de învăţământ şi pe profesorii incapabili.
ah, şi dacă este gălăgie în clasă, noi suntem de vină. doamne fereşte să fii tu, pentru că habar n-ai să impui respect şi să captezi atenţia a douăzeci de oameni.
nu concepi că la alte ore e linişte? atunci, fără nicio supărare, încearcă să fii mai interesant. nu începe să dai 2 pe bandă, să ne dai afară, să ne dai lucrări peste lucrări, pentru că n-o să-ti meargă, serios.
v-am pupat, mă duc să-nvăt. :))).

~ prin Theia pe 20 octombrie 2010.